10 Martie 2011- Cercul Pedagogic al Profesorilor de Chimie

2011, Anul Internaţional al Chimiei.

Sub sloganul „Chimia, viaţa noastră, viitorul nostru”, Anul Internaţional al Chimiei, AIC, va cuprinde o serie de activităţi educative, interactive şi amuzante ce vor avea loc pe tot globul. Scopul este acela de a orienta tinerii către această ştiinţă şi de a atrage atenţia oamenilor asupra rolului pe care îl joacă chimia în viaţa noastră, pornind de la gastronomie şi ajungând până la medicină şi tehnologie.

Totodată, AIC este un prilej de a sărbători contribuţia femeilor în domeniul ştiinţific. În 2011 se împlinesc 100 de ani de când Marie Curie a primit al doilea premiu Nobel, cel pentru Chimie.

AIC 2011 este o inițiativă  IUPAC, Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată, și UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Acest eveniment implică societăți, academii și instituții de chimie din întreaga lume, și se bazează pe inițiative individuale în a organiza activități locale si regionale.

Mai multe detalii – pe site-ul oficial al Anului Internațional al Chimiei.

Sursa: http://asc-ub.ro/2011/01/2011-anul-interna%C8%9Bional-al-chimiei/

În spiritul acestor manifestări s-a înscris- cu siguranță- și activitatea metodică a profesorilor de chimie, din 10 martie 2011, susținută de colega noastră, prof. Davidoiu Emilia în parteneriat cu tânărul profesor- debutant- Piscoci Iulian, activitate complexă constituită din demers didactic( lecție deschisă cu elevii clasei a VIII-a ai școlii noastre: „ Compuși de sinteză cu importanță tehnică și practică”- Școala„ Arhitect T.T.Socolescu”, Păulești, propunător prof. Davidoiu Emilia), studiu de specialitate( referat„ Inter-relațiile proiectare/ predare/ învățare/evaluare în didactica științelor- a chimiei. Semnificații, interpretări actuale, aplicații. Predarea ca management al învățării”- prof. Piscoci Iulian, Școala Mireșu) și vizite la două dintre obiectivele economice de pe raza comunei Păulești:

    Fabrica de lapte„ Ecolact Prod”SRL, Păulești;
    Fabrica de sticlă„ Romblast”, Găgeni.

Invitații la activitate au fost impresionați de tot ceea ce li s-a pregătit, prelungindu-și șederea în frumoasa și primitoarea școală.

Felicităm cadrele didactice implicate în activitate, mulțumind totodată managerilor și tuturor celor care au contribuit la succesul acestui schimb de experientă intrajudețean!

Mulțumim-în egală măsură- coordonatorului Școlii-Structură” Vlad Mușatescu”, Găgeni, prof. Rădulescu Ovidiu, pentru popularizarea activității pe site-ul instituției amintite!

http://scoalagageni.wordpress.com/cerc-pedagogic-chimie-10-iii-2011/#comment-517

Informatii utile